Am lăsat
— cam
îndelungă vreme — în suspensie, discursul început în ultima decadă a lunii lui gustar. A
fost homerică afirmația autoproclamatului împărat al uneia din cele două minorități etnice, mereu aberant
vocale, din cele vreo 20 trăitoare pe pământul dacoroman, acestea mai la urmă
pomenite având comportament normal, împărtășind cu românii, și bune, și
nevoințe, unele, de veacuri multe, altele, din perioade mai recente.
Susținea,
atunci, dl. Iulian Rădulescu că e dispus să-i dea... două găini lui Traian
Băsescu, în schimbul d-nei Udrea.
După știința mea, presa a lăsat să cadă în desuetudine replica rostită sincer
și cu toată convingerea unui bun negustor, care înțelege că trocul (adică, schimbul în natură, precizez pentru
cei nu prea familiarizați cu lexicul comercial) redevine de stringentă actualitate, într-o
lume tot mai frământată de îngrijorătoare probleme, din care multe sunt,
pare-se, chiar insolubile. Oricum, chiar chibzuința cumpărătorului potențial merită atenție.
Este drept că,
probabil copleșit de serioase probleme de sănătate, dl. Iulian Rădulescu a renunțat la
proiectatul mariaj cu blonda (oxigenată, ca să spunem adevărul întreg)
originară din Buzău, dar foarte bine integrată — poate chiar
exagerat de bine aclimatizată — în politicianismul dâmbovițean. Să fie bine? Sau poate
nu?
Revenind
la lucruri mai profunde, împărtășesc întrutotul opinia d-lui Mădălin Voicu, din nou.
Domnia sa respinge etnonimul hibrid, fals, inventat anume spre a batjocori
latinitatea, în ansambul său, și l-am auzit cu toții, în mod repetat, susținând
că se consideră țigan (în linie
paternă, violonistul Ion Voicu fiind, și pentru posteritate un virtuoz de excepție, cum a fost, cu certitudine, un om de mare caracter, de vreme ce a avut un mariaj
fericit, de lungă durată, cu o descendentă din spiță aristocratică românească,
iar fiul este o personalitate stimată, inclusiv în afara fruntariilor). După cum l-am auzit pe domnul deputat respingând cu fermitate, năstrușnicii precum rom, cu varianta — la fel de ciudată — rrom.
Subiectul se cuvine a fi tratat
cu maximă atenție, deoarece ne este uzurpată identitatea națională, cu
înverșunare obsedantă și veninoasă, de peste un deceniu eforturile unor
nemernici atingând cote paroxistice. Totuși, noi suntem numai prima victimă.
Ca lingvistă, așadar,
pasionată de tainele idiomurilor, am întrebat ce înseamnă termenul rom, în limba poporului ce și l-a însușit
ca etnonim, cu o iuțeală dictată de
lipsa de discernământ, de cultură, așa cum Mădălin Voicu a afirmat, de la bun început, de
aceea, reiterând subiectul, destul de frecvent, cu nădejdea că ființele
inteligente îi vor da dreptate, renunțând la o capcană primejdioasă pentru poporul ce a îndurat destule umilințe, nedreptăți, preț de secole.
Răspunsul primit este menit
a stârni hohote, deopotrivă de plâns și
de ilaritate, pentru că rom înseamnă
mascul, bărbat. Rămâne un mister de
nepătruns cum pot fi masculi și femeile etniei, cu atât mai mult cu cât substantivului
îi lipsește categoria genului feminin. Încă n-am auzit spunându-se Am văzut o romă frumușică, nici constatându-se Cele două rome sunt foarte tinere, dar deja
au mai mulți copii ș.a.m.d. Vă amintiți replica rămasă antologică a unui
politician de mare notorietate? “Asta
sună ca dracu’!” E cu neputință ca cineva să cuteze a nega adecvarea perfectă a
exclamației citate la subiectul în discuție.
Firește, nu atât acesta este
motivul principal pentru care oamenii cu scaun la cap resping găselnița ivită din minți malefice, în urmă
cu circa patru decenii. De fapt, unii datează exact ticăloșia: 1971, precizând
detalii angoasante, pe Internet, unde sute de mii de oameni au semnat deja
câteva petiții, prin care se solicită autorităților din țara noastră renunțarea
la cuvintele făurite dinadins pentru a uzurpa identitatea neolatină, noi,
românii, fiind primele victime, dar vizate fiind toate neamurile romanice — cum
vom explica într-o postare ulterioară — și nu numai ele, deoarece născocirile
satanice n-au limite, cinismul extrem fiind ucigător.
La drept vorbind, victima
majoră este chiar etnia sosită în Europa de mai bine de șase secole, însă — cel
puțin până în prezent — departe de a se fi integrat concret, convingător, adecvat, în
vreo țară a lumii. Pentru că migrația sa continuă necurmat, ca și
stereotipurile, mai mult ori mai puțin fondate. Revenim, așadar, cum făgăduiam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu