sâmbătă, 29 iunie 2013

Precizez de la bun început, că voi scrie pe blog respectând principiul etimologic, așadar voi evita aberațiile ce "reinventează" limba latină, prezente în urma aiuritoarei (la propriu și la figurat) așa-zise reforme ortografice în vigoare. De altfel, cum specialiștii știu, pusă la cale de lingviști total lipsiți de iubire pentru limba română și pentru latinitate, în sens amplu, și votată de un Parlament în care existau doar câțiva oameni avizați în domeniul istoriei limbii noastre.
Voi scrie, așadar, cu grafia ce ar fi trebuit impusă printr-o reformă ortografică adevărată. Îmi urez să greșesc cât mai rar cu putință, deoarece realitățile limbii române, fostele și actualele reguli ortografice aprobate de Academia Română alcătuiesc un amalgam foarte derutant. Tocmai din acest motiv, a fost banditește gândită și aprobată - în 1993 - ortografia oficială de acum, dar pe care unele publicații românești, ce se respectă, o repudiază, chiar la distanță de două decenii. Desigur, pe parcurs, voi explica de ce este extrem de primejdios -  pentru orice limbă care dorește să-și păstreze valoarea neștirbită - un veșmînt nepotrivit.

Încep încercând să limpezesc ideile multor oameni care se lasă - cu convingere, din nefericire - duși de nas, cu privire la exact ceea ce este mai important pentru orice ființă dăruită cu un dram de minte: propria identitate, indestructibil legată de ivirea sa pe lume și de istoria vieții sale ce nu poate fi despărțită de aceea a propriului popor.
Nu contenesc să mă necăjesc constatând câtă neștiință (adesea fudulă) colcăiește în foarte mulți oameni, chiar și dintre cetățenii care au petrecut mulți ani pe băncile școlii degeaba. Și iar nu pot rezista ispitei de a spune lucrurilor pe nume: o fac tocmai pentru că sunt mulți aceia colecționează, cu o tenacitate demnă de cauze mai bune, diplome spre a-și garnisi un Curriculum vitae din care zbiară, mai la fiecare rând, - pentru oamenii cu urechi între care există un creier bine garnisit - găunoșenia agresivă!

Să începem cu începutul.
Tot felul de neghiobi se văicăresc rostind cu aplomb una din cele mai grave blasfemii. Cu certitudine, ați auzit destui inși rostind mizeria "Mi-e rușine că sunt român!", în diverse ocazii puțin demne de apreciere, desigur. Nenorociții îl insultă pe Dumnezeu, care este Acela care decide toate detaliile aferente legate de ivirea fiecăruia pe lume. Adică, într-un anumit loc, în momentul hărăzit de Pronie, din părinții de aceasta hotărîți.
Normal și sănătos pentru suflet și minte este să-I mulțumim necontenit Creatorului pentru că ne îngăduie pe acest tărîm neasemuit de frumos. Din motivele acestea simple, Îi mulțumesc în fiecare zi Domnului și sunt fericită că a ales pentru mine să fiu româncă. Una împătimită de tot ce este de sorginte romanică (nu există idiomuri mai frumoase, mai nuanțate pe pămînt!), de tot ce este bun și uimitor de frumos în noi și în jurul nostru. Inevitabil, la acest subiect de însemnătate cardinală voi reveni, chiar adesea, pentru că îl percep ca fiind foarte important de însușit în deplină conștiință, cunoștință.

luni, 24 iunie 2013

Un prim pas de comunicare, la început de vară

Voi încerca să interacționez cu foarte numeroșii mei foști învățăcei, unii dintre ei fiind răspândiți pe continente diverse, dar nu exclud ca observațiile, amintirile, reflecțiile mele să fie utile sau pur și simplu numai interesante, și pentru internauți pe care nu i-am cunoscut vreodată.
Vom vedea!